Jeff Bezos

„Viața e prea scurtă să stai pe lângă oameni care nu te inspiră” – Jeff Bezos
Jeff Bezos are 57 de ani și este fondatorul Amazon, cea mai mare platformă de comerț electronic din lume. El a fondat Amazon sub formă de librărie online în anul 1994 și a început să vândă cărți prin intermediul platformei, desfășurându-și activitatea dintr-un garaj.
În 1998, Jeff Bezos a diversificat afacerea prin vânzarea online de muzică și videoclipuri, iar mai apoi a extins gama de produse printr-o varietate de bunuri de larg consum.
Jeff Bezos și-a exprimat de multă vreme interesul pentru călătoriile în spațiu și extinderea vieții umane în Sistemul Solar. Ca urmare, acesta a fondat Blue Origin, companie de explorare spațială, unde acesta își exercită cea mai mare parte din interes în momentul de față.
Înainte de a fonda Amazon, Jeff Bezos a fost angajat la mai multe firme de pe Wall Street, printre care Fitel, Bankers Trust și o firmă de investiții D.E. Shaw. Cu toate că a avut succes pe plan profesional în aceste companii, Jeff Bezos a ales să-și înceapă drumul în antreprenoriat, ca mai târziu să fie desemnat unul dintre antreprenorii de succes ai lumii.
De-a lungul anilor, Jeff Bezos a fost numit omul anului (1999), unul dintre cei mai buni lideri ai Americii (2008), cel mai bun om de afaceri al anului (2012), de asemenea primind multe alte premii și distincții.
Astăzi, Jeff Bezos este unul dintre cei mai de succes antreprenori din lume și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere de peste 170 de miliarde de dolari.
Sursa – https://thestudent.ro/antreprenori-de-succes-din-romania-si-din-lume/